Eclipsa de lună și oglinzile ei nevăzute

Eclipsa de lună: Pe 7 septembrie cerul va aduce una dintre acele seri pe care nu le uiți ușor, pentru că luna plină va fi acoperită treptat de umbra Pământului. Se va transforma într-un disc roșu, misterios, care pare că respiră altfel decât restul universului. Și chiar dacă astronomii ne pot explica exact de ce se întâmplă asta și cât va dura, eu aleg să privesc eclipsa dincolo de știință, ca pe un fenomen care are puterea să miște ceva în suflet, să răscolească și să așeze în același timp, să mă pună față în față cu ceea ce evit să văd.

Ce scoate la suprafață o eclipsă

Pentru mine, o eclipsă este ca și cum cineva ar trage brusc de covorul sub care am ascuns tot ce nu voiam să văd. Praful se ridică, aerul devine greu și nu mai poți respira normal până nu faci curățenie. La fel se întâmplă și cu emoțiile, cu fricile, cu poveștile pe care le-am împachetat frumos și le-am pus într-un colț, sperând că dacă nu le atingem, poate dispar.

Eclipsa scoate la suprafață exact acele lucruri. Îți arată ușile pe care le-ai lăsat întredeschise de teamă să le închizi definitiv. Îți pune în față relațiile care nu mai au rost, obiceiurile care nu te mai hrănesc, gândurile care te limitează. Și deși doare să le vezi atât de clar, e un moment de sinceritate pe care nu ți-l mai poți refuza.

Finaluri și începuturi

Eclipsa din 7 septembrie este, pentru mine, un semn de eliberare. O invitație la a spune „ajunge” acolo unde de prea mult timp spun „poate”. Știu că nu toate finalurile sunt ușoare și că uneori e mai comod să cari după tine ce cunoști, chiar dacă nu-ți mai face bine. Dar eclipsa vine exact cu lecția asta: să lași jos ce nu-ți mai aparține.

Și oricât de greu pare, în spatele fiecărui final se ascunde un început. Poate nu-l vezi imediat, poate vine timid, poate te sperie la început, dar e acolo. Și dacă ai curajul să treci prin disconfort, ajungi să-l descoperi.

Cum simt eu această eclipsă

Zilele astea am simțit multă oboseală, dar și o claritate neașteptată. Am realizat cât de mult m-am agățat de povești care nu mai erau ale mele. Cât de multe griji am cărat pe umeri doar din reflex, cât de des am confundat obligațiile cu dorințele. Și știu că nu sunt singura. Energia asta e colectivă, ne atinge pe toți, fiecare după propriile lui răni.

De aceea, dacă și tu te-ai simțit mai vulnerabil, mai iritat sau mai plin de emoții, e normal. Nu ești singur și nu ești „defect”. E doar sufletul care lucrează, care se curăță, care se pregătește pentru ceva nou.

O invitație

Nu știu ce vei alege să lași în urmă la eclipsa de lună de data asta. Dar te încurajez să îți faci un moment doar pentru tine. Să stingi luminile, să te uiți la cer, să respiri adânc.. Să te întrebi: „Ce nu mai are loc în viața mea? Ce vreau să duc mai departe?”.

Poate vei scrie ceva pe o foaie și îl vei rupe, poate vei aprinde o lumânare, poate doar vei sta în tăcere. Nu contează ritualul, contează intenția.

Pentru că eclipsa asta nu vine să ne sperie, vine să ne arate că, dincolo de tot praful ridicat, există mereu un cer clar care așteaptă să fie văzut.

P.S. Dacă vă plac textele mele și vreți să îmi trimiteți un gând bun o puteți face aici și îmi puteți da un like aici.