Dor…

Dor…atât de dor…

Mi-e dor de copilărie… mi-e dor de viața fără griji pe care o duceam… mi-e dor de zilele de la sfârșitul verii pe care le petreceam la țară… mi-e dor de blocul meu… de prietenii mei din copilărie care au apucat-o fiecare în altă direcție… mi-e dor de multe.

Cine ar fi crezut vreodată că vorbele pe care mi le spunea tatăl meu cu atâta înverșunare în copilărie se vor adeveri? „O să mai vrei să fii copil”, îmi spunea el.. iar eu râdeam și ziceam că abia aștept să mă fac mare! Eu… copilul independent.. care nu a vrut niciodată nimic altceva decât să fie pe picioarele lui, la casa lui, fără să depindă de nimeni și nimic. Și uite că acum, când am toate astea, îmi doresc să mai copilăresc puțin. 🙁

Mă uit la copilul meu cum crește pe zi ce trece, încercând să îi surprind toate noutățile din viața lui: azi stăm în fund, mâine facem baie în cadă, poimâine luăm prima gură de piure și tot așa.. e așa grav oare că îmi doresc ca puiul meu să nu crească? Să râmână mic cât mai mult timp? Să se bucure de toate frumusețile copilăriei așa cum se bucură acum când reușește să prindă o jucărie sau când ne vede pe noi râzând lângă el? Să fie mereu cu zâmbetul pe buze, fără griji și probleme?

Scumpul meu, tu care vei citi peste ani aceste rânduri, te rog ascultă-mă când îți voi spune „să mai copilărești”.. fiindcă altfel, peste ani vei ajunge și tu într-o seară de toamnă când vei rememora amintirile copilăriei tale și te vei gândi unde au zburat anii.

P.S. Dacă vă plac textele mele și vreți să îmi trimiteți un gând bun o puteți face aici și îmi puteți da un like aici.