Despre mine ce aș putea spune? Sunt un om simplu, ce își caută drumul în viață jonglând între antreprenoriat și un full-time job în postura de mamă.
După o carieră de 10 ani în vânzări, drumul m-a purtat către zona de marketing, unde am făcut cunoștință și cu dragostea pentru scris. Gândurile mele așternute în aceste pagini nu au rolul de a vinde ceva, ci de a crea stări și introspecție fiecărui cititor. Sunt lucruri ce fiecare dintre noi le gândește în subconștient, însă le scoate cu greu la suprafață.
Dacă ai ajuns până aici, tu, cititorule, înseamnă că simțirile noastre sunt asemănătoare și ne frământă aceleași trăiri tumultoase. Viața ne poartă în diverse scenarii, așa cum vrea ea. Puterea de a îi face față este doar la noi, de aceea lupta nu poate fi abandonată niciodată.
Suntem cu toții piese pe această tablă de sah. Ține doar de noi dacă alegem să fim simpli pioni sau figurile regale. E un joc în care putem face regulile în așa fel încât să ieșim de fiecare dată învingători. Eu am fost un pion multă vreme! Am realizat însă că ține doar de mine să schimb ceva, iar acum, am făcut regulile în favoarea mea.
Fii mei
Sunt motivația mea și scopul meu principal. Caut să îi fiu sprijin și exemplu prin toate acțiunile mele. Îmi doresc ca peste ani, să se poată uita în urmă și să își aducă aminte de o copilărie fericită și plină de învățăminte. Vreau să le construiesc o educație bazată pe sentimente frumoase și țeluri înalte. Sufletul lor mare îmi spune că atunci când vor crește vor face lucruri ce vor schimba destinul oamenilor pe care îi vor întâlni în calea lor.
Cam atât am avut de spus despre mine. Dacă vrei să mă cunoști mai bine, poți poposi din când în când aici, sau mă poți contacta aici.