10 zile în Tibet

Toată viața am visat să ajung în Tibet. Țin minte că pe la 24 de ani, am făcut cunoștință pentru prima dată cu lumea spirituală. Am simțit mereu că am niște înclinații în zona aceasta, însă până atunci nu m-am documentat deloc în acest sens.

Pentru că Universul îți dă cât poți duce și mai ales când poți duce, am întâlnit în perioada aceea o persoană care m-a ajutat să pătrund tainele spiritualității. Țin minte că stăteam nopți întregi împreună și povesteam despre spirite, ființe de lumină, Univers și tot felul de lucruri conexe. Îl vedeam ca pe un înțelept venit din altă lume să mă învețe. Simțeam atunci că este cea mai iluminată persoană și îl vedeam ca un mentor. Abaterea lui prin viața mea a fost una scurtă, însă sămânța a fost deja sădită, iar interesul pentru lumea aceasta mi-a fost trezit.

În anii ce au urmat, am căutat sporadic diverse informații, surse de meditație și apropieri către această zonă, însă niciodată nu am reușit să mă mențin pe traseu. Anul trecut însă, am întâlnit o persoană, care mi-a devenit și prietenă ulterior, care a reușit să mă reconecteze cu Universul. După câteva ședințe de meditații și psihoterapie, într-o zi mi-a povestit că face o călătorie inițiatică în Tibet. Când am ieșit de la terapie, am analizat informația proaspăt primită și am pus mâna pe telefon. Am sunat-o și i-am spus să îmi facă atunci factura, să plătesc, că eu vreau să merg în Tibet și dacă nu plătesc atunci nu mai merg. A fost cea mai rapidă decizie pe care am luat-o în viața mea și bine am făcut.

Pe măsură ce se apropia ziua plecării, m-am gândit de 1 milion de ori că mai bine nu plecam, că de fapt mai am lucruri de rezolvat la muncă, că nu pot lăsa lucrurile fix acum etc… căutam motive să nu mai plec, însă faptul că plătisem deja o excursie nu tocmai ieftină m-a făcut să mă împac cu ideea că de fapt eu plec și că trebuie să înțeleg că lucrurile pot merge și fără mine 2 săptămâni.

Am plecat la drum împreună cu alți 14 călători spre ceea ce avea să fie călătoria vieții mele. După 3 avioane și 18 ore de zbor, am poposit în Kathmandu, un oraș foarte aglomerat, unde șoferii par că nu prea au reguli de circulație!

Ziua 2: Kathmandu

A dost o zi foarte plină. Am vizitat 2 Stupa și Durman Square, o “piață” în care se află palatul regelui, locuința micuței Kumari, care este Zeița Vie a Nepalului și multe alte temple.

O stupă (în limba sanscrită:स्तूप,pali:थुप,stūpa=morman) este o clădire religioasă budistă, în formă de movilă, ce conține relicve, cunoscute sub numele de śarīra (cenușa, fire de păr, dinți ai lui Buddha sau ai unui călugăr etc.) și poate fi folosită ca loc de rugăciune sau de meditație.

În Swayambhunath Stupa există și Templul Maimuțelor. Aceste ființe, în ciuda drăgălășeniei lor, sunt destul de agresive și hoațe.  Este bine să ai mare grijă de lucrurile tale, pentru că te poți trezi ușor fără ele.

Toate locurile sunt foarte impresionante și pline de simbolistică. De la fântâna dorințelor până la mersul în jurul stupei seara, după ce oamenii ies de la muncă, în semn de mulțumire pentru ziua ce a trecut, totul este de-a dreptul magnific.

Seara am ajuns destul de târziu la Namo Budha Monastery, o mănăstire tibetană unde găsim copii încă de la 3 ani.

Ziua 3: Namo Buddha Monastery

Această zi am petrecut-o la mănăstire. Răsăritul aici este unul de vis, cu o priveliște spectaculoasă.Micul dejun este la ora 7 și este servit de către copiii din mănăstire. Aici sunt 330 de călugări și 100 de copii cu vârste de la 3 ani. Ei sunt aduși la mănăstire de către familiile lor care sunt prea sărace să îi poată întrețină.